vineri, 28 februarie 2014

Rulouri de foietaj umplute cu budinca


Din motive neclare si pentru mine, abia acum, in ultima zi din luna februarie, am reusit sa postez reteta pregatita pentru provocarea Dulce Romanie. Gazda acestei luni este Stefania si ea a propus sa pregatim in luna februarie ceva cu aluat de foietaj sau cu mascarpone. Eu am ales sa pregatesc ceva cu aluat de foietaj.
Rulourile de fata sunt foarte usor de facut si sunt perfecte pentru un desert special.

Ingrediente:
- 1 foaie aluat de foietaj (de obicei se vand cate doua in pachet)
- 1 plic budinca de ciocolata amaruie
- 3 linguri zahar
- 450 ml lapte
- 1 ou si 3 linguri lapte pentru uns

Am lasat foaia de aluat sa se decongeleze, apoi am intins-o si am taiat-o in fasii.


Fasiile le-am rulat pe bucati de lemn si pe suluri de hartie de copt.
Atentie: daca folositi bucati de lemn, ungeti-le cu grasime sau imbracatile in staniol, pentru ca altfel scoateti greu rulourile dupa ce se coc. Se lipeste coca de lemn!
Am asezat rulourile intr-o tava captusita cu hartie de copt.


Le-am uns cu ou batut cu 3 linguri de lapte.


Am bagat tava la cuptor, la foc mediu, pe raftul de sus. Rulourile au avut nevoie de vreo 30 minute sa prinda culoare frumoasa, aurie.


Le-am lasat sa se raceasca, apoi le-am desprins de suporturi.
Am pregatit budinca dupa indicatiile de pe plic si am lasat-o sa se raceasca bine. Am umplut cu ea rulourile, cu ajutorul unei siringi pentru decor.
Gata!



Frumusele si bunute! ♥


Sa ne fie de bine!

miercuri, 26 februarie 2014

Estonian kringel


Cozonacul acesta aromat l-am ales de pe blogul Retete ABC, blog ce mi-a fost repartizat in cadrul provocarii secrete, de Paula - Enjoy Dessert.
De foarte multa vreme doream sa il fac, dar parca niciodata nu a fost momentul potrivit. Apoi am uitat. Uite ca acum mi-a iesit din nou in cale, prin urmare am profitat de ocazie.
Aluatul se aseamana foarte mult cu aluatul de la gogosile delicioase si pufoase de post.

Ingrediente:
***Blat:
- 450g faina
- 150 ml lapte
- 1 cubulet drojdie (25g)
- 3 linguri de zahar
- 1 galbenus
- 50g margarina (eu am folosit Unirea)
***Pentru uns:
- 100g margarina (eu am folosit Unirea)
- 4 linguri zahar
- 3 lingurite pudra de scortisoara


Am dizolvat drojdia in laptele caldut amestecat cu zaharul. Am turnat acest amestec peste faina si am inceput sa amestec cu o furculita. Am adaugat margarina si galbenusul de ou si am continuat amestecarea, cu mana, pana cand s-a incorporat in aluat toata faina, iar aluatul s-a dezlipit de pe mana.


Am acoperit castronul cu o carpa curata si l-am bagat in cuptor, ca sa fie ferit de curenti reci de aer. I-am dat 40 minute sa se infoaie in pene si sa-si dubleze volumul.


Intr-un castronel am pus ingredientele necesare pentru uns foaia. Am bagat castronelul la microunde 20 de secunde, cat sa se inmoaie margarina, apoi am amestecat bine.


Am intins coca intr-o foaie grosuta, am uns foaia cu amestecul cu scortisoara si am rulat. Din amestec se pastreaza 2 linguri, pentru uns cozonacul la sfarsit.


Rulada am taiat-o pe lung, pastrand un capat netaiat.


Cele doua jumatati le-am impletit.


Am asezat cozonacul in tava captusita cu hartie de copt, dandu-i forma de colac. Am uns colacul cu cele doua linguri de compozitie pastrate.


Tava astfel pregatita am bagat-o in cuptorul fierbinte, pe raftul de sus, la foc mediu spre mic, pentru 50 minute.
Miroase senzational! ♥
Creste foarte mult si blatul este foarte pufos. Dintr-o coronita cu diametrul de 18-20 cm, m-am trezit cu ditamai roata aurie, de 27-30 cm.


Langa o cana cu lapte cald, a fost mic-dejunul perfect ♥♥♥


Sa ne fie de bine!

PS Daca inlocuiti laptele cu apa si renuntati la galbenus, caruia chiar nu-i vad rostul, va rezulta un minunat cozonac de post.

luni, 24 februarie 2014

Tort Dukan cu iaurt si ness


La multi ani de Dragobete!!! smiley5190.gif
Azi eu si sotul meu sarbatorim 19 ani de relatie. Noi nu sarbatorim ziua in care ne-am casatorit sau ziua nuntii, ci ziua in care ne-am cunoscut. Ni se pare mai corect asa.
Dragobetele ne-a purtat noroc si relatia noastra este una frumoasa, bazata pe dragoste, respect si intelegere.
La multi ani sotul meu drag! smiley6826.gif
Pentru aceasta ocazie speciala am pregatit un tort bun si racoros, cu iaurt si ness. In sectiune arata senzational, iar gustul este pe masura ♥
Tortul este conform cu dieta Dukan - zile PP, incepand din faza de croaziera.


Ingrediente:
***Blat:
- 6 oua
- 4 linguri tarate fine de ovaz
- 3 linguri lapte praf 1% grasime
- 1 lingura cacao cu maxim 12% grasime
- 1 lingura ness
- 4 linguri indulcitor praf
- 2 linguri iaurt 0.1% grasime
- 1 lingurita esenta caramel
- 1 lingurita praf de copt
***Crema:
- 900g iaurt 0.1% grasime
- 4 linguri indulcitor pudra
- 1 lingurita esenta de cafea
- 1 lingurita ness
- 2 pliculete gelatina granule
- 100 ml cola fara zahar


Albusurile le-am patut spuma tare.
Galbenusurile le-am amestecat bine cu taratele de ovaz, laptele praf, cacao, ness, iaurt, esenta de caramel, indulcitor si praf de copt.


Cele doua compozitii le-am amestecat usor, iar amestecul rezultat l-am turnat intr-o forma de silicon, cu model de petale de floare in relief.


Tava de silicon am pus-o intr-o alta tava, in care am turnat doua cani cu apa fierbinte. Le-am bagat apoi la cuptor, la foc mediu spre mic, pe raftul din mijloc, pentru 50 minute.


Am scos tava din cuptor si am scos tava de silicon din apa fierbinte. Am lasat blatul sa se raceasca o jumatate de ora, apoi l-am scos cu grija din forma. Am pus blatul intr-o forma rotunda de tort, cu diametru la fel ca al blatului, 22 cm, captusita cu folie de plastic.


Acum veti observa la ce a fost buna apa fierbinte din timpul coptului. Petalele de blat nu s-au ars la copt, ci au devenit ca o budinca.


In poza aceasta se observa mai bine despre ce vorbesc.


Pentru crema am amestecat iaurtul cu indulcitorul, esenta de cafea si nesul.
Gelatina am hidratat-o in cola 10 minute, apoi am topit-o cateva secunde la microunde. Atentie! Gelatina nu trebuie sa fiarba! Daca fierbe isi pierde proprietatile de coagulare.
Am turnat gelatina topita in iaurt si am amestecat bine.


Cu o lingura am pus crema peste blat, avand grija sa umplu toate spatiile libere.



Am bagat tortul la friginer peste noapte.
A doua zi l-am asezat cu grija pe un platou si am inlaturat folia de plastic. Deasupra am ornat cu putina cacao, presarata peste un model decupat din hartie.



Sectiunea, asa cum precizam si mai sus, arata senzational ♥♥♥



Blatul este foarte pufos si usor. Nu necesita insiropare si este foarte gustos! Crema este aromata si buna ♥


A fost un experiment reusit, deci ramane in topul nostru de preferinte ♥♥♥
Sa ne fie de bine si la multi ani noua! smiley3791.gif

sâmbătă, 22 februarie 2014

Tarta cu pui, ciuperci de padure si sparanghel


Am marea bucurie de a va anunta ca incepand de azi Carmen Nitu - Retete dukanizate, o doamna frumoasa si cu o inspiratie de zile mari, a fost de acord sa publice pe blogul meu retetele incercate de ea. Tin sa va anunt ca doamna Carmen nu are blog personal, dar are pagina de facebook (Retete Dukanizate) si daca va plac retetele ei si doriti sa vedeti ce altceva a mai facut bun, va invit sa-i dati un like paginii ei.
Prima reteta propusa de Carmen este cea de Tarta cu pui, ciuperci de padure si sparanghel. Reteta este conforma cu dieta Dukan - zile PL.

Ingrediente:
- 3 oua
- 1 lingura tarate de ovaz sau de grau
- 200 gr.branza de vaci 0.2% grasime
- 250-300 gr.carne de pui tocata
- 5-6 ciuperci de padure
- 5-6 fire sparanghel verde cât mai mic, fiert daca este proaspăt
- condimente( rosmarin, chili, usturoi, oregano, timian ,menta)
- sare si piper macinat

Intr-un castron se amesteca carnea tocata de pui cu ciupercile taiate felii, branza de vaci, taratele si 2 oua. Se condimenteaza compozitia dupa bunul plac si se aseaza intr-o tava de chec de silicon sau o tava normala captusita cu hartie de copt. Se niveleaza si deasupra se aseaza sparanghelul si cateva frunze de menta. La sfarsit se toarna deasupra un ou batut bine.
Tava astfel pregatita se baga la cuptor, la foc mediu spre mic, pe raftul din mijloc, pentru aproximativ 45-50 minute, pana cand se evapora toata apa lasata de ciuperci.
Se feliaza dupa ce s-a racit.
 Pofta buna!

Este perfecta pentru micul dejun, cina, pachetel, aperitiv pentru mese festive! ♥

joi, 20 februarie 2014

Friptura de pui cu ceapa rosie


Stiu, nu arata prea bine friptura asta, ba chiar arata ciudat din cauza culorii ce a capatat-o de la ceapa rosie, dar asta n-o sa ma impiedice sa postez reteta pe blog. A fost prea gustoasa ca sa o ignor! Deci treceti peste aparente si dati o sansa acestei retete. N-o sa va para rau!
Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - zile PL si dieta Montignac - faza I.

Ingrediente:
- 8 pulpe superioare de pui, fara piele
- 3 cepe rosii mari
- 2 linguri mix de condimente pentru pui (recomand Mammita sau Galeo pentru ca nu au zahar adaugat)
- 2 linguri ulei de masline
- o cana cu apa

Ceapa rosie am taiat-o marunt si am acoperit cu ea fundul unei tavi de friptura. Peste ceapa am asezat pulpele de pui si am presarat condimentele. Am adaugat uleiul si apa si am bagat tava la cuptor, la foc mediu, pe raftul de sus.


Dupa o jumatate de ora am intors pulpele si pe partea cealalta, apoi le-am bagat iar la cuptor pentru inca 20 - 25 minute.


Le-am servit fierbinti, alaturi de sosul dulceag de ceapa rosie ce s-a format in tava.



A fost delicioasa fripturica asta! ♥♥♥
Sa ne fie de bine!

marți, 18 februarie 2014

Briose aperitiv cu sardine


Din astea am mai facut eu si m-am tot laudat cu ele pe blog. Cu alt fel de peste, in alta forma, dar principiul este acelasi si rezultatul este foarte, dar foarte bun.
Chiftelute de ton, la cuptor
Briose cu sprot afumat
Reteta de fata este conforma cu dieta Montignac - faza I si dieta Dukan - zile PP, incepand chiar din faza de atac.

Ingrediente:
- 2 conserve sardine in sos tomat
- 3 oua
- 1 legatura patrunjel verde
- 100g branza de vaci

Sardinele le-am maruntit in sosul lor cu o furculita. Le-am amestecat cu ouale, branza de vaci si patrunjelul tocat marunt.


Compozitia obtinuta am turnat-o in forme de silicon pentru briose.


Tava de silicon am pus-o intr-o tava de metal, inainte de a turna compozitia in forme, pentru a o putea manevra mai bine si in siguranta in cuptor.
Am bagat briosele la cuptor, pe raftul din mijloc, la foc mediu, pentru 50 minute.


Le-am lasat cateva minute sa-si traga sufletul, apoi le-am scos din forme.


Sunt foarte bune atat calde cat si reci. Perfecte pentru mic dejun, cina, pachetel, ba chiar si pentru un platou cu aperitive la o masa mai pretentioasa.


Sa ne fie de bine!

Avertizare

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape