duminică, 2 noiembrie 2014

"Orez" shirataki cu crema de cocos si budinca de ciocolata - dukan style


Azi am facut acest desert simplu si delicios si pentru ca a fost laudat de toata lumea, am hotarat ca reteta merita sa fie postata si pe blog.
Pentru acest desert am folosit "orez" shirataki, nimic altceva decat paste din faina de konjac taiate marunt, cat un bob de orez. Un alt ingredient, pe care nu l-am mai folosit pana acum si care mi-a lasat o impresie foarte buna, este crema de cocos. Cu ajutorul acestor doua ingrediente speciale si a eritritolului cu stevia am obtinut un desert aromat si surprinzator.

Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan -zile PP, incepand cu faza de croaziera.

Ingrediente:
- 2 pungute "orez" shirataki (2 X 250g)
- 1 cutiuta crema de cocos - 200 ml
- 6 lingurite eritritol cu stevia
- 900 ml lapte 1.5% grasime
- 2 plicuri budinca de ciocolata
- 1 lingura esenta de nuca de cocos


"Orezul" shirataki, ca si foile de lasagna folosite la Lasagna dulce cu dulma, se comercializeaza in pungute sigilate pline cu lichid. La deschidere veti simti un miros ciudat, dar nu este cazul sa va alarmati. Pastele trebuie rasturnate intr-o strecuratoare, clatite cu multa apa rece, fierte cateva minute in apa clocotita si scurse iar bine de zeama, dupa aceea putand fi folosite fara grija la mancare sau ca garnitura. Pastele nu au gust propriu si vor imprumuta gustul mancarii la care sunt folosite. Au consistenta gumoasa, chiar si dupa gatire, dar nu sunt deloc rele si te obisnuiesti repede cu ele. Sunt o alternativa de luat in calcul de cei care duc lipsa pastelor sau a orezului.




Crema de cocos  isi merita numele pentru ca este foarte cremoasa. Poate fi folosita ca atare sau se poate folosi la obtinerea laptelui de cocos. La o cutiuta de 200 ml crema de cocos se adauga 400 ml apa si se obtin 600 ml lapte de cocos. Pentru obtinerea unei cutiute de crema de cocos au fost folosite 2 nuci de cocos, daca e sa ne luam dupa eticheta.
Eu am pastrat cutiuta la frigider de cand am primit-o si am scos-o din frigider chiar inainte de a o folosi. Nu am scuturat cutia inainte de a o deschide, cu toate acestea crema nu a fost deloc tare si nici nu am gasit zeama separata la fundul cutiutei.


Crema este aromata, dar nu este deloc dulce, de aceea am mixat-o doua minute cu doua lingurite de eritritol cu stevia.



"Orezul" shirataki l-am rasturnat intr-o strecuratoare si l-am clatit cu multa apa rece.
Intr-o olicica am pus apa la fiert impreuna cu o lingura de esenta de nuca de cocos. Cand apa a inceput sa fiarba, am pus in apa "orezul" shirataki si l-am lasat sa fiarba 10 minute. Am oprit focul si am scurs bine "orezul" de apa.
"Orezul" scurs bine l-am amestecat cu Crema de cocos dulce.


Am preparat budincile (la fiecare budinca am folosit 450 ml lapte si 2 lingurite eritritol cu stevia) si am pregatit 6 pahare termorezistente.


In fiecare pahar am nivelat oblic prima data "orezul" shirataki aromat, apoi am turnat budinca fierbinte. Am obtinut astfel un model foarte interesant ♥


Am lasat desertul sa se raceasca, apoi l-am servit mesenilor. Tare le-a mai placut! ♥♥♥



Eritritol cu stevia isi merita toti banii!!! Este minunat la gust si o cantitate mica indulceste foarte bine deserturile. Lasa un gust foarte bun in gura, chiar daca este folosit la deserturi gatite la foc. Nu pierdeti ocazia si incercati-l! Este minunat ♥♥♥



Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana