luni, 28 martie 2016

Budinca dulce de paine


Am primit la o pomana doi colaci si pentru ca la noi in casa nu se prea mananca paine ( decat daca avem icre sau salata de vinete, ceea ce nu se arata in meniu in viitorul apropiat), am zis sa-i transform in ceva inainte sa se usuce, ca doar este mare pacat sa arunci painea, mai ales cea primita pomana.
Ideea de budinca mi-a venit instantaneu in minte, prin urmare budinca am facut. Tare buna a mai iesit ♥♥♥

Ingrediente:
- 1 bagheta proaspata (eu am avut doi colaci)
- 5 oua
- 3 linguri zahar din floare de cocos
- 1 lingurita esenta de cozonac

Zaharul din floare de cocos este extras din nectarul florii de cocos si are miros si gust fin de caramel. Coloreaza placut preparatele in care este folosit, dandu-le o usoara tenta aramie.

Am rupt colacii in bucati potrivite.
Albusurile le-am batut spuma tare. Continuand mixarea la viteza maxima am incorporat in spuma de albusuri galbenusurile, esenta de cozonac si zaharul din floare de cocos (se poate inlocui cu zahar brun).


Am turnat compozitia peste bucatile de paine proaspata si am amestecat usor totul cu o paleta.


Amestecul obtinut l-am turnat intr-o tava rotunda (22 cm diametru) captusita cu hartie de copt.


Am bagat tava in cuptorasul electric la 160 grade, foc sus si jos cu ventilatie pentru 40 minute.
Budinca prinde deasupra o culoare foarte frumoasa si aurie, iar mirosul gadila tare placut narile ♥♥♥


Am lasat budinca sa se racoreasca o jumatate de ora, apoi am feliat-o in bucati generoase.


Dupa cum se poate observa, este o reteta foarte simpla si are doar cateva ingrediente, deci nu sunt motive sa nu incercati si voi budinca asta dulce de paine. Promit ca n-o sa va para rau!


Alaturi de o cana de lapte sau iaurt, poate fi un mic dejun tare bun si indestulator. De asemenea, este perfecta si pentru pachetelul pentru scoala/serviciu.


Este foarte pufoasa si delicioasa budinca asta ♥♥♥ S-a mancat in doi timpi si trei miscari!


Sa ne fie de bine!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana